Cele două tehnici de compoziție favorite ale mele

Când începi să înveți despre fotografie, este aproape imposibil să nu întâlnești, chiar de la început, conceptul de reguli de compoziție ca fiind un “neapărat de știut”. Deși nu îmi place termenul de regulă în acest context, sunt de acord că, aplicat, aduce un plus și dă forță mai mare fotografiei. Nu îmi place regulă pentru că mă face să mă gândesc ca la ceva impus, o metodă care trebuie aplicată, ceva care aproape mă forțează. În realitate, însă, nu este așa. Nu ne forțează nimeni ca o fotografie să respecte anumite reguli. De aceea îmi place mai mult conceptul de tehnici de compoziție.

Dar ce sunt aceste tehnici de compoziție? Este vorba de câteva principii care pot fi aplicate într-o compoziție fotografică, astfel încât fotografia să atragă mai mult, cel care privește să aibă senzația de tridimensionalitate (de exemplu), sau de adâncime a scenei, sau să se simtă ca și cum ar fi fost acolo, lânga tine, fotograf. Câteva dintre aceste tehnici de compoziție: regula treimilor, utilizarea liniile directoare, raportul de aur, simetria, texturi și modele repetitive, utilizarea diagonalelor, încadrarea (framing) etc. În continuare voi prezenta două dintre aceste tehnici, cele care mie imi plac cel mai mult și pe care le utilizez cel mai des.

• Liniile directoare

Liniile directoare (sau leading lines) sunt acele elemente, naturale sau artificiale, din scena pe care o fotografiem, care conduc privirea celui care se uită la fotografie către elementul de interes din compoziție. De cele mai multe ori, liniile directoare duc privitorul către subiectul fotografiei noastre, dar pot, la fel de bine, să ‘plimbe’ ochii celui care privește prin întreaga scenă, trecând de la o zonă de interes la alta. Spuneam că liniile directoare pot fi elemente naturale sau artificiale - iată câteva exemple: un trunchi de copac, un râu care curge, norii, valurile mării, sau artificiale: scări, un șir de case, un rând de stâlpi electrici, coloanele unei clădiri, ronduri de flori etc. Această tehnică este printre favoritele mele pentru că este ușor de aplicat (putem găsi aproape peste tot astfel de elemente) și pentru că ea creează adâncime în fotografie, senzația de tridimensionalitate este foarte bine accentuată. Și nimic nu este mai plăcut pentru cel care privește o fotografie decât să perceapă 3D într-un cadru 2D per se (asa cum este o fotografie). Câteve exemple:

În fotografia de mai jos am folosit pe post de linii directoare elemente din arhitectura clădirii, dar și marginea bazinului de apă. Arhitectura este atât de masivă încât creează linii conductoare foarte puternice.

Valencia, Spania

Într-o altă compoziție m-am folosit de ghivecele de flori și de faptul că formau o curbă către clădirea din față.

Bineînțeles, chiar și o balustradă de beton sau marginea unei fântâni italiene pot fi transformate în linii directoare. În exemplele de mai jos este clară intenția de a pune subiectul fotografiei în evidență:

În fotografia următoare am găsit chiar și o compoziție simpatică - direcția creată de coloane, dar și săgețile desenate pe coloane, direcționate cum trebuie, toate către subiectul fotografiei:

• Încadrarea

Încadrarea (sau framing în engleză) presupune ca anumite elemente din compoziție să fie încadrate într-o ramă creată din elemente naturale sau artificiale. De cele mai multe ori subiectul principal al fotografiei este încadrat în această ramă, dar nu este obligatoriu. Prin această tehnică, cel care privește fotografia are senzația că se uită printr-o fereastră, sau că privește un tablou. Această ramă poate fi creată, spuneam, cu elemente din mediul înconjurator precum: ramurile unui copac, spațiul dintre doi copaci (între care încadrez elementul de interes), sau: o fereastră fizică dintr-un perete al unei clădiri, ușa sau fereastra unei cabane, o boltă arcuită, parte a arhitecturii unei construcții, sau, în general, orice gol creat natural sau artificial prin care se poate “privi dincolo”. Îmi place mult această tehnică pentru că poate crea tridimensionalitate, adâncime în fotografie. Uneori poate transpune privitorul în scena pe care o privește, imaginându-și imediat unde era poziționat fotograful, sau distanța față de subiectul fotografiat, facându-l, practic, să trăiască puțin din magia momentului. La fel ca prima tehnică prezentată - liniile directoare - și framing-ul este relativ ușor de aplicat, mai ales folosind elemente de arhitectură din mediul urban.

În continuare, cateva exemple de aplicare a acestei tehnici.

In fotografiile de mai jos, elementele de arhitectură maură din Spania oferă combinații aproape nelimitate de framing. Încadrând astfel încât să poți prinde mai multe planuri (sau layere) - apropiat, de mijloc, mai depărtat - , se creează o imagine puternică 3d, oferind adâncime și perspectivă.

În exemplul următor sunt două imagini în care am folosit aceeași tehnică de încadrare, și totuși diferite. Prima, din partea stângă, are un element de foreground foarte puternic (acel frame creat prin zidul de beton), privirea celui care se uită la fotografie pare trasă către elementul de interes al compoziției, clădirea Ateneului. A doua, însă, din partea dreaptă, are un frame mult mai soft, mai îngust. Seamănă mai mult cu un tablou.

Alte câteva exemple în care am folosit această tehnică a încadrării, fie cu un element circular din poarta de fier forjat, fie am fotografiat ecranul telefonului care, la rândul lui, fotografia o biserică italiană veche:

La final, alte câteva exemple:

După cum ai văzut, aplicarea acestor tehnici poate crea imagini cu impact mult mai puternic. Dacă sunt aplicate sau nu, ține de fiecare. Mai mult, aceste tehnici și-au dovedit eficiența de foarte mult timp, ele fiind aplicate în pictură, de exemplu, de sute de ani. Bineînteles, de cele mai multe ori ele sunt combinate cu alte tehnici - pot avea cadru-în-cadru, framing și simetrie în același timp, framing și linii directoare și orice altceva. Limita este doar imaginația.